LA MALUL DUNĂRII

 

Izvor de gânduri îmi e acest tablou
În care berzele-și croiesc drum, 
printre nuferii albi
Iar barcagiul, în lumina lunii, 
își caută casa, ascunsă-ntre copaci. 
 
O lumina pală zărește în depărtare 
De-i ghidează sufletul spre lăcașul cald
În care doamna sa îngrijește de focul din vatră 
Și pe masa îl așteaptă o cană cu cafea. 
 
Au fost de ajuns, ele toate, 
Nuferii albi, luna și cerul roșiatic 
Animate de berzele albe, ce pășesc lent 
Printre nuferii albi 
Să îmi aducă sufletul, pe valuri 
Și să-l așeze să respire 
Pe ale Dunării maluri. 

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 7/2026

P.S. poezia a fost scrisă într-o dimineață în care mă aflam în localitatea Greci, Tulcea, privind tabloul de mai sus, din casa unde eram cazată.