Nu știi de ce ești trist,
Nu știi unde te afli – de ce acum și nu atunci – și
De ce azi, când se putea ieri,
De ce ierni, în așteptări de primăveri...?
Scrii haotic și nimeni nu te înțelege,
Vorbești în slava veche, iar ei se uită lung la tine;
Pare-se că îți e bine singur,
de parcă n-ar fi nevoie de doi,
Și totuși te apasă singurătatea
Casei tale cu pereți goi.
Ai scris doar două strofe
Și crezi că ai spus tot, că ești înțeles;
Într-o mână ții condeiul,
Iar într-alta radiera de șters...
25 mai 2016. A plouat cam toată ziua. Soarele s-a arătat foarte puțin. Oamenii au fost cam posomorâți, iar eu cam somnoroasă și paralelă cu viața. M-au inspirat ploaia și oamenii triști - din diverse motive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu