miercuri, 21 decembrie 2016

IARNA PRIN OCHII MEI

http://www.stolenimg.com/2016/01/imagini-fotografii-poze-wallpapere-cu-fulgi-de-zapada.html


Este iarnă și prin ochii mei. Și e frumoasă!
Pentru că și eu, ca mulți alții,  iubesc iarna, deși nu prea am recunoscut asta până acum – iar anul acesta, mai mult ca oricând...
Pentru că prin ochii mei, o vezi și tu, dragă bebe.

Ce este iarna? Fiecare avem o definiție mai aparte pentru aceast anotimp.
Ei bine, sufletul meu consultat răspunde așa: acea perioadă a anului în care lacrimile lui Dumnezeu se transformă în cristale, buchete – buchețele, până ajung la noi, pe pământ. Sunt lacrimile Lui de fericire pentru că ne are pe noi toți, de iubire pură, și de iertare.
Este acea perioadă în care până și gerul ne încălzește inima, desenând în natură peisaje feerice, care ne încântă privirea, ne liniștește mintea și ne amorțește orice tristețe, orice grijă...

Recunosc, îmi place să privesc iarna mai mult din geamul aburit de respirația mea caldă și de laptele fierbinte din cană, sau din vârful patului în care sunt înfofolită într-o pătură pufoasă precum un cocon...
Dar mai am și momente în care vreau sa mă plimb prin zăpadă și să admir tot ce se poate admira, atunci când natura îmi permite acest lucru, sau să stau întinsă între troiene și sa privesc gură-cască cerul – acel cer infinit, în care mă pierd, care mă face să plutesc, să mă relaxez...

În iarna aceasta sunt o persoana norocoasă care poartă în același corp două inimi: una de mândră mamă, și o alta, micuță și dragă, care marchează noul început, sau continuarea... iar aceeași persoană norocoasă respiră acum pentru doi, aburind geamul, privind fulgii de nea care cad din cer.

Iarna acesta este diferită de celelalte - deși aș putea spune că Dumnezeu a fost Moș Crăciun pentru mine în fiecare zi, în întregul an, sau, mai profund decât atât, în întreaga mea viață de până acum.
Este diferită pentru că o simt altfel. Sentimentele care mă încearcă sunt mult mai profunde și totul îmi este mult mai clar acum și nu mai este loc de incertitudini.

Iarna așterne liniștea pe pământ... Petrecem mai mult timp cu familia și prietenii, plănuim activitățile de după noul an, urmând ca primăvara să ne trezim la viață,  împreună cu întreaga natură.
Până atunci, totuși,  să ne bucuram așa cum știm mai bine de noi, de cei din jurul nostru și de liniște...

Este mare, acest Dumnezeu al nostru! Sa nu încetați niciodată sa credeți în El pentru că această credință vă dă puterea din voi să fiți ceea ce sunteți.

Cam așa arată iarna prin ochii mei și ai sufletului. Și, după cum spuneam, este frumoasă!

4 comentarii:

  1. cred ca asa gandeam si eu cand te-am nascut si ningea cu fulgi uriasi in Bucuresti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmmm... cred ca iarna ne da mai mult timp pentru gândire, așa, în general. Și daca așa gândeai, atunci mă înțelegi :)

      Ștergere
  2. Draga Andreea ! Nu stiu cum este ca ai aparut in viata noastra ca o fulgi de nea ,sau un cristal ??? nu pot explica prin cuvinte,dar cind ne intilnim sau citesc aceste minunate rinduri simt ca Bunul Dumnezeu cu un scop anume te-a calauzit in drumul nostru,si anume,ca prin bunatatea Ta,prin singeritatea Ta ,prin puritatea Ta,prin vocea Ta blinda si mai ales prin Credinta Ta profunda si neclintita,ajuti pe noi sa trecem printro perioada grea,esti ca o fulgi de nea care topiind pe obrazul nostru,ne mingiie ,se amesteca cu lacrimiile noaste ,care curg si curg de dorul copiilor,a nepotiilor plecati in lumea larga lasiind un gol imens,un dor nespus,o Rugaciune fara sfirsit. Sint convinsa ca vei fi o Mamica minunata,o Zina Buna,o lacrima mingiitoare,care se transforma in cristale, ca cei din jur sa se minunateasca cit de frumonsa este VIATA !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă tanti Ibi, vă mulțumesc nespus pentru cuvintele astea frumoase, nu știu dacă vă puteți da seama cât de mult mă bucură, și cât de mult mă încurajează în tot ceea ce fac. Știți că îmi sunteți dragă tare, și mai știți și că nimic în viață nu este întâmplător. Toate s-au așezat, s-au aliniat și și-au urmat cursul firesc. Eu zic să fim fericiți că totul e așa cum e, că fiecare avem un loc important în viața celuilalt. Vă pup dulce și vă îmbrațișez cu drag!

      Ștergere