O zi mohorâtă de decembrie, cel puțin așa se vede prin parbriz.
Plouă plictisit, în timp ce oamenii își țin companie unii altora doar cu trupul. Spiritual, lumea devine din ce în ce mai goală...
Se aproprie sărbătorile de iarnă și stresul principal e mâncarea: să fie cât mai multă, că cine știe cine ne vine în casa hămesit. În fapt, aproape toți musafirii sunt sătui de prăjiturile artificiale - care nici în cel mai super vis nu au văzut ele ouă, lapte și unt - și eternele sarmale care, mâncate en gros și en detail, ne pot băga în spital.
Știu. Tradiție. Asta e scuza fiecaruia, că doar o dată în an e Crăciunul și trebuie să fie de mâncare. Multă mâncare. Iar cum banii sunt puțini, ca deh, nu ducem lipsă de ordonanțe și urgențe sau invers, e de la sine înțeles că nu se alegea calitatea, ci primează cantitatea. Nu de alta, dar să fie de unde, în caz că vine cineva...
A doua mare problemă: cadourile. Să-i luam și lui X, să-i luăm și lui Y, că poate și el ne ia, și să avem și noi ce da. Dacă nu ne ia, atunci am scăpat, nu dăm nici noi cadoul, îl dăm altcuiva.
Deci... Sa înceapă nebunia! Nebunia în trafic, în magazine, isteriile interioare că trebuie să se cumpere cutare și cutare lucru.
Azi am avut ocazia să ies din casă de doua ori, la ore diferite, și sa fiu prinsa în trafic, să stau de 4 ori la același semafor până să apuc să trec. Dominic a fost înțelegător și privea și el curios pe geam, deci am putut să analizez în voie mediul înconjurător, pe fundal de colinde.
Oamenii devin nervoși în aceasta perioadă și uită, ca de obicei, care este motivul principal al sărbătorilor, iar acesta nu este, în orice caz, mâncatul până peste limite care se lasă cu indigestii și nici băutul de spirtoase care te poartă pe aripile sale spre coma alcoolică.
Îmi răsună în timpane: ... "sa fim buni și darnici", "sa ne îndreptăm atenția spre cei nevoiasi"... sa fii bun și darnic, și sa ajuți oamenii care au nevoie de sprijin, sunt chestii pe care le poți face zilnic, dacă ai chef, nu trebuie să aștepți luna decembrie - pentru că omul nu mănâncă doar o lună pe an și nu doar o lună pe an se îmbracă.
... Și plouă plictisit, de parcă ploii nu i-ar păsa de haosul de pe Pământ, de goana după mâncare, după brazi și după cadouri.
Apropo de acestea din urmă, cum rămâne cu cadourile alese și dăruite din suflet, personalizate, în funcție de nevoile si gusturile persoanelor cărora le dăruim; cum rămâne cu bucuria de a avea musafiri care îți vin în casă pentru că vor sa te vadă și să fie cu tine de Sfintele Sărbători, și nu doar de aceea de a-ti întoarce vizita și cadoul oferit anterior; unde e mâncarea aceea gustoasă pe care femeile o pregateau cu drag, și nu o cumpărau în proporție de 80%...? Unde e zăpada, unde e bucuria de merge la biserică (căci despre asta sunt sarbatorile), unde e atmosfera aceea frumoasă care se așternea peste noi odată cu venirea lui decembrie și de care mie, cel puțin, îmi e atât de dor?
Poate că v-ati fi așteptat să scriu ceva frumos, în legătură cu Spiritul Crăciunului și liniștea și pacea sărbătorilor, ori despre bucuria pe care o transmit colindele.
De obicei, așa fac, și tot de obicei, așa simt.
Dar azi... azi a fost doar o zi mohorâtă în care ceea ce am simțit a depășit limitele admise până acum de sufletul meu. Azi a fost prea mult... Nebunia fără rost a oamenilor parcă prea era în contrast cu ploaia, care se întindea leneșă pe parbriz...
Ho Ho Ho! Să mai poftim și la iubire și la păsare de sine și de aproapele nostru, de la ce îi punem pe masă, la ce cadouri îi oferim și cum, și cu câte gânduri bune ne prezentam la ușa lui... Poate mai "scapam" și o vorbă bună și un colind care sa îi ajungă la suflet, așa cum se făcea odată, cândva.
Sursa foto: https://ro.stockfresh.com/image/7936744/big-badass-santa-claus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu