vineri, 20 aprilie 2018

RÂUL



Viața este ca un râu care, oricât de învolburat ar fi la un moment dat, curge doar înainte...
Astfel se creează un fel de neconcordanță între om și Univers - atunci când primul se încăpățânează să se agațe de trecut, cu ale sale aduceri - aminte. 

Este în regulă să rememorezi anumite aspecte de care ai avut cândva parte, fie ele bune sau nu, însă nu trebuie să vrei să trăiești doar cu ele și prin ele, căci,  oricât de mult ți-ai dori să faci asta, timpul și viața își urmează cursul firesc: tot înainte, precum un râu...
Nu uita că, oricât de învolburat ar fi acest râu, pe alocuri cu mulți bolovani și aluviuni care îi  îngreunează cursul normal, întotdeauna vor urma și zone liniștite, de calm feeric, când apa curgătoare cântă cu bucurie, fiind în completă armonie cu natura și cu tot ceea ce o înconjoară. 

Etapele tulburi, fie ale vieții, fie ale râului, sunt ceva firesc cu care putem trăi și pe care le putem depăși, urmărind mereu și neobosiți  limpezimea ce va urma.
Paradoxul este că ... tocmai complexitatea elementelor care alcătuiesc  viața face ca Pământul nostru să fie un tărâm special, o adevărată provocare cu efecte benefice în evoluția tuturor sufletelor pe care le găzduiește. 
Acceptă învolburarea râului, fă pace cu ea și mergi mai departe,  căci apa lină la care visezi ți se va așeza în fața ochilor mai repede decât crezi.
Și atunci când se va întâmpla asta, lasă muzica naturii să te cuprindă în așa fel încât să simți mulțumirea fiecărei celule din corpul tău și al fiecărui țesut; permite relaxării să intre încet în inima și în creierul tău, căci ele sunt „motorașele” datorită cărora tu, omul, ești viu.
Apoi pătrunde mai adânc de văzut, relaxează-te complet, astfel încât să poți vizualiza energia care ești tu, cu adevărat, câtă lumină ești, câtă vibrație, câtă iubire... Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că ai înțeles cât ești de imposibil de descris, pentru că aceste cuvinte scrise sunt mult prea puțin în fața adevărului. Doar bucură-te și uită de restul... 

Sursa foto: http://www.wwf.ro/?213256/Rul-Topolog-nu-va-fi-distrus

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu