ROZ PURPURIU

 

Pescărușii zboară-n orizont,
Invitând apusul să li se alăture-n dans
Spre cerul senin -
Imens într-a lui tăcere,
Desprins parcă din alte lumi,
Când se apropie seara
Și totul e sublim.
Nimic nu-i mai plăcut
Decât să zac sub el,
pierdută-n timp,
Până când briza mă răcorește
Și buzele-mi colorează
Într-un roz purpuriu...
 
Când m-am trezit din vis,
Am împins totul deoparte,
Și, cu mare elan,
am plecat
Printr-o gură de aer,
Într-o pauză de șah,
În îmbrățișarea păcii,
La limita echilibrului,
Acolo unde are loc ciocnirea
dintre mine și un titan -
Încrederea.
 
M-am tot dus,
Și am hoinărit
Pe bolta cerului senin
Fără nici un nor -
Și mai sus de ea am întâlnit
Suflete crezute pierdute
În adâncimi,
Din terestru căzute
În sus, când s-au inversat polii,
Plutind în Univers
Inexplicabil
Și de neînchipuit...
 
Și-am înțeles firesc
Că lumea e inimaginabilă
Și că n-o pot chiar pricepe
Oricât de deschisă aș fi;
Și de atent creată,
Fiind mai mult decât o văd
Mai profundă decât o știu,
Și mai adâncă decât o simt.
 
Apoi mi-au crescut aripi
Mari, puternice și luminoase,
Cu rădăcinile ancorate în suflet
Și încolăcite prin inimă,
Apte să mă susțină
deasupra tuturor
În zborul vieții mele,
Armonios, ca unui planor;
 
Și-atunci imposibilul
Impozant și enervant până nu demult
A pierit în fața propriei sale slăbiciuni -
Când am lăsat iubirea să mă cuprindă
Totul devenind...
mai tangibil ca oricând.
 
O coală de hârtie
Ascunsă bine-n buzunare
Și un creion cu vârful tocit,
Îmi stau martore-n fiece ceas,
Când glasul mi se aude
Schițând inevitabil,
Al timpului marș.
 
Pășesc prin a sa buclă -
Ciudată-n înfățișare
Și mă-ntorc de unde-am plecat,
În lumea mare și necunoscută,
Pe care o percep simplu:
Chemare.
 
Prin același vis,
Privesc din nou pământul;
Apoi clipesc de două ori
Și, înainte să mă prind de ce am atins,
În timpane îmi cântă marea
Și valurile de piept mi se izbesc.
 
Zâmbesc, căci...
Am iubit-o mereu,
Într-un mod inexplicabil,
Rezonând cu al ei mister;
Iar liniștea,
spartă de freamătul valurilor,
Și felul în care se așează luna pe cer
Însumează pentru al meu suflet
Un veritabil eter...
 
Apa ei îmi relaxează corpul,
Îmi anesteziază mintea
Și când îi vorbesc numai cu sufletul
Ore în șir...
Și uit complet de mine,
Buzele-mi devin
De-un roz purpuriu.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/pescarusi-cer-zbor-nori-stol-2722881/

Poezie publicată în Revista CADRAN, Junal Mureșean, nr. 8/2021.