Plouă peste câmpurile adormite
Precum o mângâiere obsesivă -
Un alint de-al cerurilor, de noi, nepriceput,
Când torentul roade din sufletele grele
Plumbul întărit în straturi așternut.
Privesc cum pământul se reașează
Mai potrivit pentru a respira aerul proaspăt;
Și-mi face poftă să calc desculță prin noroi,
Apoi să iuțesc pasul și să-mi eliberez și eu
Greutatea din plămâni care mă tot trage înapoi.
Toamna îmi sărută fruntea,
Iar eu îmi prind tâmplele, în semn de mulțumire,
Pentru fiecare pală de vânt care mă îmbrățișează
Și pentru culorile de basm, ce prin ochii mei dansează
Purtându-mă în povestea lor, nespusă
Și prin viața lor, acum apusă.
Îmi privesc chipul, în balta din drum
Și-mi amintesc de jocurile de odinioară -
Nevinovate și perfecte, încadrate
În viața în care timpul nu aleargă,
Acolo, la țară.
Rujul roșu-ruginiu al buzelor mele între-deschise
Schițează un alt tablou de toamnă, cu frunze arămii
Și raze de soare amorțite, ce se ivesc timid de după nori
Și mi se strecoară în ochi,
printre genele-mi ude cu stropi de ploaie.
E o minune! Îmi spun.
În care oamenii s-au retras în tăcere și au lăsat natura să cânte
Binecuvântate versuri ce ajung direct într-ale noastre suflete -
Cum altfel decât în valuri de iubire...
Zâmbesc. O mână mică îmi atinge chipul,
Trecându-și lin degetele-i crude încă,
Peste buzele mele, gene și sprâncene,
Murmurând povești frumoase, numai de el știute
Aduse parcă dintr-o altă lume.
Mă prefac că dorm, să am câteva clipe de cuget -
De unde o fi venit, oare, cu un suflet atât de pur,
Atât de dornic spre vindecarea altor răni,
deschise încă din alte timpuri,
Pe care le închide încet, cu fiecare îmbrățișare
Și fiecare sărut inocent, pe inima-mi tulbure?
Îl privesc adormită
Direct în ochii minunați, celești,
Și-mi spun că ei sunt cerul senin al verii de odinioară,
Părul lui - toamna de acum,
Iar buzele mici și roșii, ale primăverii plină de viață,
După o iarnă afundată în pace,
În care timpul ne îndeamnă pe toți,
Să ne adunăm din zările împrăștiate
Și să alungăm din noi, sentimentele mascate...
Îl privesc adânc,
așa cum numai o mamă o poate face
Și văd în el unite toate cele patru anotimpuri
Și toate viețile mele adunate într-un singur suflet
Ce contemplă acum toamna aurie.
Precum o mângâiere obsesivă -
Un alint de-al cerurilor, de noi, nepriceput,
Când torentul roade din sufletele grele
Plumbul întărit în straturi așternut.
Mai potrivit pentru a respira aerul proaspăt;
Și-mi face poftă să calc desculță prin noroi,
Apoi să iuțesc pasul și să-mi eliberez și eu
Greutatea din plămâni care mă tot trage înapoi.
Iar eu îmi prind tâmplele, în semn de mulțumire,
Pentru fiecare pală de vânt care mă îmbrățișează
Și pentru culorile de basm, ce prin ochii mei dansează
Purtându-mă în povestea lor, nespusă
Și prin viața lor, acum apusă.
Și-mi amintesc de jocurile de odinioară -
Nevinovate și perfecte, încadrate
În viața în care timpul nu aleargă,
Acolo, la țară.
Schițează un alt tablou de toamnă, cu frunze arămii
Și raze de soare amorțite, ce se ivesc timid de după nori
Și mi se strecoară în ochi,
printre genele-mi ude cu stropi de ploaie.
În care oamenii s-au retras în tăcere și au lăsat natura să cânte
Binecuvântate versuri ce ajung direct într-ale noastre suflete -
Cum altfel decât în valuri de iubire...
Trecându-și lin degetele-i crude încă,
Peste buzele mele, gene și sprâncene,
Murmurând povești frumoase, numai de el știute
Aduse parcă dintr-o altă lume.
De unde o fi venit, oare, cu un suflet atât de pur,
Atât de dornic spre vindecarea altor răni,
deschise încă din alte timpuri,
Pe care le închide încet, cu fiecare îmbrățișare
Și fiecare sărut inocent, pe inima-mi tulbure?
Direct în ochii minunați, celești,
Și-mi spun că ei sunt cerul senin al verii de odinioară,
Părul lui - toamna de acum,
Iar buzele mici și roșii, ale primăverii plină de viață,
După o iarnă afundată în pace,
În care timpul ne îndeamnă pe toți,
Să ne adunăm din zările împrăștiate
Și să alungăm din noi, sentimentele mascate...
așa cum numai o mamă o poate face
Și văd în el unite toate cele patru anotimpuri
Și toate viețile mele adunate într-un singur suflet
Ce contemplă acum toamna aurie.
Sursa foto: https://www.pikist.com/free-photo-ssvtw/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu