ÎNCEPUT DE SEARĂ

 

Mi-am destăinuit adesea foii de hârtie
Gândurile toate din minte,
Create voit, 

dar și pe acelea pe care le alung
Și înapoi îmi vin,
Sentimentele unor tărâmuri opace,
Sedimentate în suflet, precum stâncile
Ce apasă pe-un destin.

De-ar fi să le adun pe acelea grele,
Să le caut, să le chem
Și să le strâng de prin hârtoapele
Prin care le-am pitit chiar eu,
În larg, departe și pe sub nisipul mării,
Ar fi atât de multe,
Încât aș putea crea o mică lume
Din zbucium.

Sunt eu imperfectă,
În acest perfect în care plutesc?
M-am întrebat adesea,
Când buzele-mi amorțesc.

Ab contrario, 
dacă ar fi să îl descopun
Aș fi tot o parte perfectă,
Din al său întreg,
Ce se zbate doar, 
în presupusul complicat -
Căci cursul vieții e atât de simplu
Și se întâmplă atât de firesc, 
precum acest ciudat început de seară,
Ce apare doar de nicăieri 
și nu-și cere voie, pe mai departe,
Noaptea s-o iubească.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2-3/2024 

Îmi place piesa asta. Chiar ... mă duce departe.