Nu știe nimeni ce e în sufletul tău, căci te ascunzi mereu și nu te lași văzută...
Și ce trist, că ei nu știu că și tu ai un suflet! Ești mică și grăbită; pari dezorientată, însă ai o țintă fixă și îți cunoști prea bine drumul.
Tu iubești ceea ce te înconjoară, însă puțini sunt cei care au habar tocmai de existența ta.
Și totuși, viața își are cursul ei: tu îl ai pe al tău, iar ei au un drum paralel de acesta.
Nu ești supărată, ci îți vezi de propria-ti existență, care te solicită și nu-ți permite să stai locului nici o clipă.
Însă, cum din greșeală le apari în cale, ei te strivesc sub tălpi.
Poate că nu a fost cu intenție, ci pur și simplu nu te-au observat; fie au facut-o din plictis sau pentru că au simțit nevoia (îi incomodezi vizual), rezultatul este același: tu, sub talpa lor.
Ai apucat însă, în câteva fracțiuni de secundă, să le simți energia și să îți fie milă de ei, căci sunt atât de răi și de nefericiți.
Au fost mai multe tălpi rele; poate de prima ai scăpat, dar a urmat o a doua înainte ca tu să te dezmeticesti și să îți aduni puterile pentru a te târî și să pentru a te ascunde undeva.
Ultima strivire de care îți amintesti a fost chiar a unui adolescent. E trist că tocmai de aici începe totul... Oare unde au fost adulții să îi explice puțin ce înseamnă o viață, oricât de mică ar fi ea, indiferent de forma pe care o îmbracă un suflet?
Și lăcrimezi și tu căci știi că așa vor continua să facă. De unde ar trebui să înceapă învățarea și respectul? Știi răspunsul, este vorba despre iubirea adevărată care trebuie ajutată să supraviețuiască într-o civilizație (cică) - pentru care contează orice altceva însă numai iubirea nu.
Și ce trist, că ei nu știu că și tu ai un suflet! Ești mică și grăbită; pari dezorientată, însă ai o țintă fixă și îți cunoști prea bine drumul.
Tu iubești ceea ce te înconjoară, însă puțini sunt cei care au habar tocmai de existența ta.
Și totuși, viața își are cursul ei: tu îl ai pe al tău, iar ei au un drum paralel de acesta.
Nu ești supărată, ci îți vezi de propria-ti existență, care te solicită și nu-ți permite să stai locului nici o clipă.
Însă, cum din greșeală le apari în cale, ei te strivesc sub tălpi.
Poate că nu a fost cu intenție, ci pur și simplu nu te-au observat; fie au facut-o din plictis sau pentru că au simțit nevoia (îi incomodezi vizual), rezultatul este același: tu, sub talpa lor.
Ai apucat însă, în câteva fracțiuni de secundă, să le simți energia și să îți fie milă de ei, căci sunt atât de răi și de nefericiți.
Au fost mai multe tălpi rele; poate de prima ai scăpat, dar a urmat o a doua înainte ca tu să te dezmeticesti și să îți aduni puterile pentru a te târî și să pentru a te ascunde undeva.
Ultima strivire de care îți amintesti a fost chiar a unui adolescent. E trist că tocmai de aici începe totul... Oare unde au fost adulții să îi explice puțin ce înseamnă o viață, oricât de mică ar fi ea, indiferent de forma pe care o îmbracă un suflet?
Și lăcrimezi și tu căci știi că așa vor continua să facă. De unde ar trebui să înceapă învățarea și respectul? Știi răspunsul, este vorba despre iubirea adevărată care trebuie ajutată să supraviețuiască într-o civilizație (cică) - pentru care contează orice altceva însă numai iubirea nu.
Însă tu te duci... și acum cine să le mai dea răspunsul?
Ai fost o suflare pe care Pământul a iubit-o. Dar uneori e nevoie de mult mai mult ca să reziste iubirea cuiva. Trebuie cultivată, împărtășită, sporită și menținută.
Ai fost o suflare pe care Pământul a iubit-o. Dar uneori e nevoie de mult mai mult ca să reziste iubirea cuiva. Trebuie cultivată, împărtășită, sporită și menținută.
Of, of, furnicuță dragă... De te-am fi iubit mai mulți! De-am mai privi și în jos, când ajungem să fim mari!
De-am face ca drumurile să fie comune și frumoase și nu singuratice, pierdute prin durere și lacrimi.
Of, of, furnicuță dragă...
Notă: este foarte adevărat că inspirația mea a pornit chiar de la o furnică. Cu toate acestea, până spre finele articolului, ea a devenit un simbol.
Este vorba despre lucrurile acelea mărunte - care, știți voi, contează mult pentru marea majoritate, și care sfârșesc prin a fi călcate în picioare de alții.
De-am face ca drumurile să fie comune și frumoase și nu singuratice, pierdute prin durere și lacrimi.
Of, of, furnicuță dragă...
Notă: este foarte adevărat că inspirația mea a pornit chiar de la o furnică. Cu toate acestea, până spre finele articolului, ea a devenit un simbol.
Este vorba despre lucrurile acelea mărunte - care, știți voi, contează mult pentru marea majoritate, și care sfârșesc prin a fi călcate în picioare de alții.
Sursa foto: http://www.portfolios.ro/dana_popescu/portofoliu/ilustratie/furnicuta_5611404210405001
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu