Se pare că m-ai ajuns, doamna mea! A trecut ceva timp de când nu te-am admirat în toată splendoarea ta - aurie, fină, melancolică, cu miros de mosc, pin și ger.
Da, uneori miroşi a ger şi-mi place. Alteori mă faci să mă pierd în gândurile mele cu soarele, mult prea puternic pentru această perioadă .
Iar azi... azi mă faci să îmi doresc să stau în mijlocul tău și să mă cuprinzi. Aș vrea sa-mi cânți printre frunzele semi-uscate, colorate așa cum îmi place mie - în galben, verde, maroniu, auriu...
Sau mai bine nu! Ce-ar fi să-mi rostești niște versuri eminesciene despre iubire și codru, despre luna cea perfectă sau despre noapte, în timp ce îmi despleteşti părul?
Si apoi, hai să fugim împreună după timp! Să îl ajungem din urmă și să îl legăm la ochi, să-l facem să ghicească cine suntem: noi, cele de anul trecut, sau noi, cele ce ce suntem ori ce vom fi?
Dragul nostru timp, fă-te că nu ne mai prinzi. Lasă-ne să credem asta, să ne bucuram de moment. Tu mergi în față, iar noi ne vom ascunde după fiecare arbore, chicotind și dansând.
Cum cine? Eu, cu doamna mea - Toamna.
Vino, draga mea, să te prezint lumii!
Priviți pe fereastră. Ne zăriți?
Da, uneori miroşi a ger şi-mi place. Alteori mă faci să mă pierd în gândurile mele cu soarele, mult prea puternic pentru această perioadă .
Iar azi... azi mă faci să îmi doresc să stau în mijlocul tău și să mă cuprinzi. Aș vrea sa-mi cânți printre frunzele semi-uscate, colorate așa cum îmi place mie - în galben, verde, maroniu, auriu...
Sau mai bine nu! Ce-ar fi să-mi rostești niște versuri eminesciene despre iubire și codru, despre luna cea perfectă sau despre noapte, în timp ce îmi despleteşti părul?
Si apoi, hai să fugim împreună după timp! Să îl ajungem din urmă și să îl legăm la ochi, să-l facem să ghicească cine suntem: noi, cele de anul trecut, sau noi, cele ce ce suntem ori ce vom fi?
Dragul nostru timp, fă-te că nu ne mai prinzi. Lasă-ne să credem asta, să ne bucuram de moment. Tu mergi în față, iar noi ne vom ascunde după fiecare arbore, chicotind și dansând.
Cum cine? Eu, cu doamna mea - Toamna.
Vino, draga mea, să te prezint lumii!
Priviți pe fereastră. Ne zăriți?
Cri-cri-cri, toamnă gri*
De anul trecut te așteptam să vii
Cu al tău miros și multă culoare
Mireasă coborâtă din cer, cu aripi aurii...
*aluzie la poezia lui George Topârceanu, Balada unui greier mic.
P.S. Acum când scriu mă aflu în parc cu Dominic. El doarme și eu sunt când cu ochii în telefon, mai adaug câte un cuvânt (vorbesc cu proaspătul anotimp), când cu ochii spre cer.
Este puțin trecut de ora 18 și este înnorat. Iar eu pur și simplu ador să observ cum soarele totuși are putere să își strecoare razele și lumina printre nori. Între cer și pământ se creează un fel de pâlnie. Am impresia că pe acolo fie coboară îngerii, fie pe acolo urcă spre El sufletele din oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu