luni, 29 ianuarie 2018

FIRST ANSWER, MY DEAR



Te privesc cum cazi încet, și tot mai adânc, în lumea aceea minunată, de pe tărâmul viselor... 

De câteva zile îmi dă bătăi de cap (plăcute și binevenite) o întrebare simplă: Cine este Andreea, în afara rolurilor exterioare? - mă întreabă un suflet drag.

Am încercat sa îi răspund pe loc, dar pe cuvânt ca nu aveam nici o idee... M-am blocat la faza cu „în afara rolurilor exterioare” , adică cine sunt eu în afara de multe cuvinte care credeam că mă definesc: mamă, soție, fiică, soră, nepoată, prietenă, scriitoare, etc. 

A intervenit cu câteva întrebări ajutătoare, însă tot nu primea nici un răspuns concret din partea mea, pe care să simt ca l-am dat cu sufletul prezent în el.
Eram ușor buimacă și m-am gândit și răzgândit câteva ore bune... Să nu am eu habar cine sunt? Și atunci... de ce scriu? De ce dau sfaturi oamenilor despre cum ar trebui să fie și cum ar trebui să facă să le fie cât mai bine, când eu sunt pierdută în spațiul amplu și deschis al unei întrebări atât de ușoare? Cine ești,  măi Andreea? - mă tot întrebam retoric.

Azi îți priveam chipul, în timp ce-mi adormeai în brațe; apoi m-a cuprins dorul de tăticul tău, încă plecat, și mi-am dat seama de cât de puțin suntem conștienți când petrecem timp împreună - ni se pare normal, a devenit obișnuință, și de aceea nu trăim din tot sufletul bucuria reunirii... 
Aşa am trecut prin rolul de mămica,  apoi de soție.  
Am poposit și asupra celorlalte roluri și, chiar dacă nu sunt cele mai reușite, știu că sunt prestate din inimă, iar asta mă mulțumește pentru moment. Din punct de vedere temporal, ca perioadă de execuție, rolurile nu sunt egale. Unii mă văd mai mult, alții mai puțin,  în funcție de criteriile pe care le-am avut în vedere atunci când am parcurs scenariul și mi-am dorit să le joc.
Un prim răspuns ajutător mi-a trecut prin minte foarte firesc: A este o actriță conștiincioasă. Și când spun „actriță”, nu am în vedere partea superficială din mine, pe care prefer să o păstrez amorțită, ci mă refer la rolurile pe care mi le-am asumat pentru a fi prestate aici, pe Pământ. Ele sunt multe, de altfel, și, meticuloasă din fire, îmi doresc sa le joc cât mai bine, fără cusur. 
Cu acest prilej am priceput și de ce, de când scriu pe acest blog, articolul meu preferat a fost și rămâne: http://andreeacioloboc.blogspot.ro/2015/11/criza-constiintei-jurnalul-unui-actor_28.html Pentru că, inconștientă ca om, dar trezită ca spirit, am scris răspunsul principal la întrebarea prietenei mele: fiind o actriță, care își iubește rolul de om și publicul, sunt iubire. Am mai admis posibilitatea unui astfel de răspuns, însă am fost ajutată, și pe atunci nu l-am simțit atât de aproape ca acum.

„Dominic” înseamnă „al lui Dumnezeu”; și te-ai nascut într-o dimineață de duminică, când tot El a zis să fie zi de odihnă, de reculegere și de rugăciune. Tu ești „odihna” mea din viața asta, care nu a fost aleasă ca fiind una tocmai ușoară. Însă cu tine alături, voi simți că trăiesc mereu în atmosfera celei de-a 7-a zi, când renasc prin meditație și rugă.
Pagina rămâne deschisă, după cum am fost sfătuită să o las. Cu siguranță, se vor alătura și alte răspunsuri la întrebarea aceea enervant de simplă, Who is A?
P. S. Un sentiment similar de satisfacție l-am avut și când am înțeles cu adevărat filmul „Avatar", deși îl vizionasem de N ori până în acel moment, și cât de placut surprinsa am fost sa pot dezbate subiectul cu o persoana care se afla atât de aproape de mine, în tot timpul acesta, marturisindu-mi ca și ea îl vazuse...
You see me, I know... :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu