Nu știu alții cum sunt, dar și eu, precum Creangă, am câteva gânduri destul de clare în minte, dar nu despre ce a fost, ci despre prezentul de acum, și despre cel ce va urma după acesta... Astfel, când mă gândesc la viața mea și la alți oameni, în general, nu pot decât să sper să fie și ei la fel de încrezători în fiecare clipă din zi, așa cum sunt și eu în marea majoritate a timpului. Recunosc că încă mai am multe de exersat, prea multe pentru a fi un exemplu, însă tind să sper în mai mult, și nu stau să vegetez și să aștept să pice ceva din cer în această privință.
Mi-am propus ca în noul an să fiu mai mult decât o simplă încrezătoare, să contribui activ mult mai mult în îndeplinirea visurilor mele și ale persoanelor care mă înconjoară și să nu „dezertez” dacă mă împotmolesc pe la jumătatea drumului.
Fiind mamă, am o responsabilitate enormă în educația copilului căruia i-am dat naștere cu mai bine de 9 luni în urmă. E normal să îmi doresc ca el sa aibă parte de tot ceea ce e mai bun, și, pentru a nu fi descurajată în acest demers, încerc sa mă uit cât mai puțin la televizor, mai ales la emisiuni politice (si daca o fac, vizionez filme sau desene animate, pentru că sufletul meu de copil încă tânjește după ele. Cine nu recunoaște că mai trage cu ochiul la desenele Walt Disney, e un laș 😊).
Am pășit în noul an iubind și fiind iubită, și asta îmi dă putere să valorific timpul pe care îl trăiesc zi de zi.
Nu pot sa mă abțin și să nu remarc (nu mai spun cu tristețe, pentru că am depășit acest episod - fiecare și-o face cu mâna lui) cum unii sunt pierduți, și mai dureros de atât e faptul că le place să fie așa.
Aș spune că e impardonabil să trăim intr-o lume cu un ritm atât de alert și de evoluat, pentru că, în fond, despre evoluție, creștere și iluminare este vorba, iar unii să prefere să fie pur și simplu niște ignoranți/habarniști cu tot ceea ce li se oferă, preferând comoditatea de a face doar umbră pământului. Și totuși, nu spun tot ceea ce as avea de spus, pentru că îmi amintesc mereu de liberul arbitru și de conversațiile faine pe care le am cu o prietenă dragă, posesoare a unui suflet cu care rezonez din plin, în care, după lungi dezbateri, concluzionam amândouă ca e alegerea fiecăruia ce face cu viața lui. Om fi noi un tot unitar, dar cumva fiecare evoluează și creste individual, în funcție de pregătirea lui, de ceea ce VREA și de ceea ce POATE să asimileze. Nu toti recunosc/vor adevărul, oricât ar fi el de evident, nu e așa?
În momentul de față, copilul mi-a adormit în brațe, iar eu îmi aștern gândurile în grabă, timp în care îl mai privesc cu coada ochiului și îmi promit că el nu se va încadra în categoria pierdutilor. Și uite așa, încep sa pricep cate ceva despre rolurile pe care le am de jucat pe scena vieții... Spuneți-i karmă, destin, soartă, fie ce-o fi. It's all about US.
Sursa foto: imgrum.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu