ÎN MIEZ DE NOAPTE

Puțin trecut de miezul nopții...

Cumva am terminat cu treburile casnice, am facut un duș și m-am pregătit de somn, în liniște. 

Tatăl și fiul dorm, iar eu am profitat să am timp să gândesc, printre multe altele. Să lucrez cu mâinile, dar creierul să rumege informațiile din ultimul timp - Dominic crește văzând cu ochii. Zi după zi face gesturi noi, rostește cuvinte, începe să lege propoziții scurte, imită.

Mă mai învârt puțin prin casă și apoi mă proptesc în tocul ușii de la camera lui. Doarme ca un înger, în pijamaua lui albă. Un cap creț și perfect se ivește în mijlocul patului matrimonial din camera lui. Respiră ușor, apoi de câteva ori mai adânc. Doarme profund, se adâncește în visele superbe ale copilăriei sau cine știe pe unde colindă lumea, Universul...

A crescut. Nu mai e bebe, știu, deși eu continui să îi spun bebe Dominic. Al meu bebeluș. Cu riscul de a-l trezi, mă urc lângă el în pat, mă aplec asupra lui și încep să îl sărut pe obrăjori și pe frunte, pe mânuțe. E atât de bun și miroase atât de bine! Aș putea să stau toata viața cu nasul în pijamaua lui și să îl țin în brațe, să îi veghez somnul. 

Până nu de mult, când îl țineam tot așa, în brațe, părea un ghem. Acum e nevoie să îmi întind mâinile, să îl pot cuprinde. Un lucru îmi e clar, și anume acela că brațele mele vor fi mereu ca extensiile lui, pregătite să îl cuprindă ori de câte ori el își va dori asta, ori de câte ori mă va chema.

Cumva cu inima strânsă și cu lacrimi în ochi las în urmă dormitorul lui și cântecul dulce al respirației lui nevinovate și mă întind și eu în patul nostru. 

Greierii cântă de zori sub balcon. Afară e încă zăpușeală, aerul e tot irespirabil iar eu nu știu dacă e așa din cauza temperaturilor ridicate de peste zi, sau, pur si simplu, din alte motive. 

Când îmi vin în minte idei și n-am timp să mă gândesc la ele pe moment, îmi spun că mai târziu mă voi ocupa de ele, însă pe acel târziu nu-l mai pot ajunge când îmi amintesc de el, pentru că nici el nu mai are timp de mine, așa cum nici eu nu am avut răbdare atunci cand trebuia.

Asta e concluzia la care am ajuns când încă eram cu treburi prin bucătărie, pierdută cu gândul în depărtări, stând așa, cu termosul în mână. 

Știam că va veni și ziua când nu îl voi mai folosi. Știam că va veni și ziua când nu va mai fi nevoie de porția de lapte de peste noapte. Știam că va veni si noaptea în care voi dormi fără să fiu trezită, pentru că Dominic crește și se adaptează din mers timpului... 

Știam toate acestea, dar nu credeam că va fi atât de greu. Pentru că da, îmi e dor să mă trezească puiul meu noaptea, iar eu să fiu singura care să îl liniștească rapid, și să adorm cu el în brațe, cu nasul lui mic și cald la pieptul meu.

Așadar, mă așez în pat, închid ochii și adorm, cu gândul pierdut în vise și amintiri.

Sursa foto: https://wallhere.com/ro/wallpaper/7607