joi, 9 iulie 2020

ÎN APUS

Pe-nserat glasul lumii amuțește,
Pe când sufletul se trezește din adormire
Și din străfunduri se aude
Iubirea sa, pe care o rostește
Prin cuvinte neînțelese.

Privesc în depărtare și mă cuprinde un dor
Un dor aprins de-o mare lină,
Pe care să o simt tot mai aproape
Atunci când mă pierd cu ochii colo, în zări
Unde ea și cerul se unesc într-un roșiatic foc
Ce arde sălbatic prin ochii ce-l adoră,
Pe el, deasupra apei, mocnind de parcă lumea toată ar pieri
într-o clipită...

E apusul.
Sub pecetea sa, timpul se oprește și mă privește fulgerător în ochi
Sorbindu-mi de pe buze rezumatul vieții -
Astfel, încep să scot, pe rând, câte o amintire din adăpostul apei,
Dintr-ale sale adâncuri;
Iar ele, toate - amintirile - reunite, încep să-și cânte versurile, val după val
Și spuma mării conduce a lor mireasmă tot mai aproape de un suflet
Care așteaptă
aproape de mal...

Rămân așa, aproape împietrită
Cu ochii pierduți într-ai tăi, absorbindu-mă cu totul
într-o lume departe de ceea ce se vede -
Cea făr' de margini, plină de culoare, de lumini intense
Cam așa, cum ia foc cerul pe-nserat
Când soarele apune în lumea noastră, spre a lumina în alte lumi,
Și când trupurile oamenilor adorm, spre a lăsa sufletele să se iubească.

A fost odată, nu se știe când, dar a fost
Un echilibru perfect, în care împlinirea izvora din suflu, iar suflul era fericit.
Timpul nu exista, căci nu era nevoie de el
Sufletul știind să se prețuiască, fiind unit în infinit.

Azi, știm doar că au mai fost și alte vremuri
În care nu era nimic din ceea ce vedem acum
Dar în care suflul avea totul, căci avea iubire:
Exact acel ceva ce nu cunoaște unități de măsură
Pentru a deveni un tot perfect, un echilibru existențial de mult uitat de către omul de azi,
Care aleargă atât de mult prin viață, pe fundal având
Un minunat apus de soare, spre care nu-și îndreaptă măcar o dată privirea,
Spre a-și lasa sufletul să se trezească,
Atunci când trupul îi adoarme...

Sursa foto: https://eroina.ro/terapii-spirituale-care-te-fac-sa-stralucesti/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu