vineri, 11 noiembrie 2022

EPILOG

 


Un el și-o ea, s-au întâlnit
Pentru prima oară sub un clar de lună;
El, cu ochii larg deschiși
Și-un zâmbet minunat pe chip,
Iar ea, zână frumoasă, cu părul despletit.
 
Și-au unit palmele și degetele și-au așezat
astfel încât în bătaia lunii
Se zărea uniunea lor aproape perfectă -
Și de atunci nu s-au mai desprins.
 
A fost iubirea cea care le-a-ndrumat pașii,
Să purceadă pe căi separate, 
dar spre același lan de grâu,
În care ea să se așeze în genunchi, 
cunună să-și croiască,
Iar el, pe undeva pe alături, asudând, 
grâul să îl cosească.
 
O noapte caldă, blândă și de neuitat,
În care dragostea lor s-a înfiripat,
A fost atunci, într-o luna de toamnă,
Într-o seară târzie, când ei n-au vrut să doarmă,
Simțind că nu-i loc de veghe, când sufletul aleargă
Spre contopirea cu a sa jumătate – una singură,
Dintr-o lume întreagă...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 10/2022.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu