E dis-de-dimineață și iarba-i încă udă,
După noaptea în care ploaia a binecuvântat pămantul;
Răcoarea zorilor îmi străbate sub formă de fiori tot corpul,
Și îmi trezește setea de a contempla, de a privi.
Mi-am încălțat sandalele în semn de nostalgie
După vara prea frumoasă, care zău, că nu știu când a trecut -
S-a grabit să plece și-a fost un vis
pe care am vrut să îl dilat în timp, să țină cât mai mult,
Deși de această dată nu mi-am văzut marea,
și asta mi-a umplut sufletul de dor și sete să o gust.
Dar iată-mă printre arbori, respirând aerul curat al
cerurilor,
Ce domină munții pe care am învățat să îi iubesc, așa încet;
Privind soarele, printre coroanele lor măiestruoase,
Lăsând razele sale să-mi mângâie chipul și inima;
În această poveste de care îmi era foame
Ochii mei percep lumina în varii culori,
Creând splendide vitralii prin tabloul naturii,
Vărsându-și culorile direct în sufletul meu.
După noaptea în care ploaia a binecuvântat pămantul;
Răcoarea zorilor îmi străbate sub formă de fiori tot corpul,
Și îmi trezește setea de a contempla, de a privi.
După vara prea frumoasă, care zău, că nu știu când a trecut -
S-a grabit să plece și-a fost un vis
pe care am vrut să îl dilat în timp, să țină cât mai mult,
Deși de această dată nu mi-am văzut marea,
și asta mi-a umplut sufletul de dor și sete să o gust.
Ce domină munții pe care am învățat să îi iubesc, așa încet;
Privind soarele, printre coroanele lor măiestruoase,
Lăsând razele sale să-mi mângâie chipul și inima;
Ochii mei percep lumina în varii culori,
Creând splendide vitralii prin tabloul naturii,
Vărsându-și culorile direct în sufletul meu.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 10/2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu