ȚI-AM SPUS ÎN AMURG

 

Ți-am spus atunci, în amurg,
Că am o stea a mea,
ce mă așteaptă în fiecare seară,
Nevrând nimic altceva decât
Să fiu în pace cu mine
Și, din când în când,
să îmi ridic ochii spre ea.
 
Ce mai viață! Ce mai minunăție,
Nu-i așa, ochilor, ce mă priviți
De parcă aș fi o alta, cumva renăscută
Diferită de acea eu, din cealaltă zi?
 
Cuvintele de ieri sunt veridice,
Ca și azi, de altfel și ca în orice altă dată
Căci adevăr nu ocolesc în slove și mi-am promis
Că voi crede cu sufletul până-n abis.
 
Simțăminte. Ne lăsăm purtați de ele,
Până departe, în marea cea albastră,
Peste apele-i învolburate și pe sub valuri,
Binecuvântând gurile mari de oxigen.
 
Aproape de mal, cocoțați pe o stâncă
Doi copii își țineau minile încrucișate
Și își zâmbeau, în apusul soarelui,
Încercând să îl cuprindă într-ale lor brațe,
Și să-l ascundă între piepturile lor.
 
Ți-am spus atunci, în amurg
Că viața nu e deloc ușoară,
Însă este și va fi o minune,
Ca un desert plămădit din multă iubire
și un strop de ciocolată amară.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 11/2022

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/coasta-mare-pietre-cer-nori-7569813/