 |
| Târgu-Mureș, în Cart. Aleea Carpați. |
Și totuși, unii dintre ei se abat de la traseul lor, doar pentru a mi se topi pe buze.
Am aprins o lumânare și
urmăresc jocul flăcării sale.
Până acum câteva clipe aveam numeroase planuri în minte; unele le-am și rostit cu voce tare, pentru a-mi fi clare. Gândurile roiau în jurul capului meu precum fluturii... și erau de toate mărimile și culorile.
Las totul baltă și mă așez pe canapea. În fața mea, pe măsuță, lumânarea arde în ritmul ei liniștit, ademenitor. Ascultă liniștea au fost cuvintele care mi-au fost șoptite, fără a fi rostite, atunci când roboteam și am decis sa iau o pauză, pentru că am simțit că asta este ceea ce vreau să fac cu adevărat. Să iau o pauză de la lume.
Atunci când mă reculeg, obișnuiesc să închid ochii - consider că mă ajută să mă îndepărtez mai ușor de tot ceea ce îmi distrage atenția. Uneori se întâmplă să adorm, dar nu cad într-un somn obișnuit, cum se întâmplă noaptea, ci este o „decuplare” profundă și de scurtă durată, în care, deși nu sunt conștientă, îmi este benefică, căci simt asta atunci când deschid ochii.
Azi mi-am propus să îmi depășesc limitele și să ajung la mine într-o stare de conștiență deplină, cu ochii deschiși, privind, pur și simplu, flacăra lumânării.
În jurul meu viața continuă firesc, cu ale ei activități. Dar eu m-am oprit să ascult liniștea. Și liniștea sună sublim. Nu este un fragment gol, cum credeam, ci este o ajungere la pace, în interior, precum o adiere. E ca și cum, atunci când ești singur și nu știi încotro să o apuci, sau cu ce să începi, pentru că ești dezorientat, de nicăieri apare cineva care îți ia mâna în mâna sa și îți arată drumul, făcând cu tine câțiva pași în acea direcție.
Liniștea este un interval în care ai opțiunea să te regăsești, ori de câte ori simți nevoia, fie pentru că te-ai pierdut, fie pentru că vrei mai mult de la tine.
Liniștea nu este o tăcere deplină; ea poate fi sunetul de fundal al ploii, poate fi ecoul iubirii mele, poate fi gânguritul meu, de atunci, din timpurile când m-am născut și am început să îndrăgesc această lume, deși părăsisem temporar un loc unde eram completă.
Dansez adesea în hora nebuniei și râd, în timp ce pășesc natural, ținându-mă de mâini cu alți participanți. Dar când sufletul mă cheamă și am nevoie să-l aud mai bine, ascult liniștea, pentru început. Acolo, înăuntrul meu, această stare îmbracă haina evoluției, cu gust dulce-acrișor, pe alocuri, dar cu efect înălțător.
La un moment dat, după ce o voi depăși în profunzime, voi sesiza acordurile la harpă ale îngerilor, care își revarsă mereu dragostea asupra mea.
Până atunci, însă, mă întorc spre îndemnul Ascultă liniștea...
Până acum câteva clipe aveam numeroase planuri în minte; unele le-am și rostit cu voce tare, pentru a-mi fi clare. Gândurile roiau în jurul capului meu precum fluturii... și erau de toate mărimile și culorile.
Las totul baltă și mă așez pe canapea. În fața mea, pe măsuță, lumânarea arde în ritmul ei liniștit, ademenitor. Ascultă liniștea au fost cuvintele care mi-au fost șoptite, fără a fi rostite, atunci când roboteam și am decis sa iau o pauză, pentru că am simțit că asta este ceea ce vreau să fac cu adevărat. Să iau o pauză de la lume.
Atunci când mă reculeg, obișnuiesc să închid ochii - consider că mă ajută să mă îndepărtez mai ușor de tot ceea ce îmi distrage atenția. Uneori se întâmplă să adorm, dar nu cad într-un somn obișnuit, cum se întâmplă noaptea, ci este o „decuplare” profundă și de scurtă durată, în care, deși nu sunt conștientă, îmi este benefică, căci simt asta atunci când deschid ochii.
Azi mi-am propus să îmi depășesc limitele și să ajung la mine într-o stare de conștiență deplină, cu ochii deschiși, privind, pur și simplu, flacăra lumânării.
În jurul meu viața continuă firesc, cu ale ei activități. Dar eu m-am oprit să ascult liniștea. Și liniștea sună sublim. Nu este un fragment gol, cum credeam, ci este o ajungere la pace, în interior, precum o adiere. E ca și cum, atunci când ești singur și nu știi încotro să o apuci, sau cu ce să începi, pentru că ești dezorientat, de nicăieri apare cineva care îți ia mâna în mâna sa și îți arată drumul, făcând cu tine câțiva pași în acea direcție.
Liniștea este un interval în care ai opțiunea să te regăsești, ori de câte ori simți nevoia, fie pentru că te-ai pierdut, fie pentru că vrei mai mult de la tine.
Liniștea nu este o tăcere deplină; ea poate fi sunetul de fundal al ploii, poate fi ecoul iubirii mele, poate fi gânguritul meu, de atunci, din timpurile când m-am născut și am început să îndrăgesc această lume, deși părăsisem temporar un loc unde eram completă.
Dansez adesea în hora nebuniei și râd, în timp ce pășesc natural, ținându-mă de mâini cu alți participanți. Dar când sufletul mă cheamă și am nevoie să-l aud mai bine, ascult liniștea, pentru început. Acolo, înăuntrul meu, această stare îmbracă haina evoluției, cu gust dulce-acrișor, pe alocuri, dar cu efect înălțător.
La un moment dat, după ce o voi depăși în profunzime, voi sesiza acordurile la harpă ale îngerilor, care își revarsă mereu dragostea asupra mea.
Până atunci, însă, mă întorc spre îndemnul Ascultă liniștea...
Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu