Multe gânduri îți trec prin minte
Când calci apăsat pământul,
Îndreptându-te spre a lui nemărginire,
Departe de limite, unde te poartă avântul.
Acolo te așteaptă o ea,
Precum o nimfă, în varianta ta feminină,
O muză atât de dragă pentru a-ți dori nemurirea,
Plămădită, parcă, doar pentru a te completa.
Există un loc unde te lași, fără teamă, în abandon
Și devii atât de conștient de propria-ți măreție încât
Te pierzi în pace, hoinărind prin timpuri și locuri,
Atras de Cunoașterea ce ți se-arată și nu numai atât...
Desigur că te-ntrebi,
De ce ar trebui să părăsești beatitudinea completă,
Pentru un loc în care intri cu fruntea-n ziduri
Și nu o mai ai pe ea?
Învață din perspectivele vieților trăite
Cu inimi frânte, din a minților lupte,
Pentru a experimenta iubirea
Cu a ei dulceață de neînlocuit.
Când în lumea aceasta fără limite
Îți afli sufletul pereche, într-un moment oarecare,
Iar el vrea să crească, să cunoască,
să plece de lângă tine pentru a gusta durerea,
Lasă-l liber, căci se va întoarce,
Dar în alte clipe.
Continuă doar să calci apăsat pământul
Și ridică-ți ochii frumoși spre cer
Măcar din când în când,
Pentru a fi una cu stelele,
Să se bucure și îngerii de privirea ta;
Inspiră aer în plămâni, cât poți tu de adânc
Și acum ascultă-i, când îți vor cânta...
Apoi, când glasul lor se stinge încet,
Oprește-ți și tu pașii, unde te-ai afla,
Sub bolta cerului albastru, decorat cu stele,
Căci acolo, în acel loc, te așteaptă Ea.
Când calci apăsat pământul,
Îndreptându-te spre a lui nemărginire,
Departe de limite, unde te poartă avântul.
Precum o nimfă, în varianta ta feminină,
O muză atât de dragă pentru a-ți dori nemurirea,
Plămădită, parcă, doar pentru a te completa.
Și devii atât de conștient de propria-ți măreție încât
Te pierzi în pace, hoinărind prin timpuri și locuri,
Atras de Cunoașterea ce ți se-arată și nu numai atât...
De ce ar trebui să părăsești beatitudinea completă,
Pentru un loc în care intri cu fruntea-n ziduri
Și nu o mai ai pe ea?
Cu inimi frânte, din a minților lupte,
Pentru a experimenta iubirea
Cu a ei dulceață de neînlocuit.
Îți afli sufletul pereche, într-un moment oarecare,
Iar el vrea să crească, să cunoască,
să plece de lângă tine pentru a gusta durerea,
Lasă-l liber, căci se va întoarce,
Dar în alte clipe.
Și ridică-ți ochii frumoși spre cer
Măcar din când în când,
Pentru a fi una cu stelele,
Să se bucure și îngerii de privirea ta;
Inspiră aer în plămâni, cât poți tu de adânc
Și acum ascultă-i, când îți vor cânta...
Oprește-ți și tu pașii, unde te-ai afla,
Sub bolta cerului albastru, decorat cu stele,
Căci acolo, în acel loc, te așteaptă Ea.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu