ZBOR ÎN TANDEM

 

Un moment și o înțelegere
Sunt rădăcina vieții de acum;
O vorbă și-o atingere
Sunt de ajuns pentru a schimba un drum.
 
Plouă, pentru ca picăturile ei
Să mă ademenească să o privesc
În măiastra ei manifestare
Acaparând tot, din depărtare

Și plouă, pentru ca picăturile ei

Să mă lase să visez,
 

Să rămân cu o frântură din grai,
Într-a vederii contemplare,
amestecată cu un aluat de simțuri;
Puținul cuvânt îmi e nectar pe limbă –
Ca un veșmânt de mătase al sufletului,
Așezat atent, în palme.
 
Ce-mi e tăcerea,
Când aș avea multe de spus?
Să fie un răgaz, sau să fie
un moment, în care înghit în sec,
Și-mi strâng în pumni unghiile,
Când cuvântul moare încet
Mai înainte de a-mi atinge buzele...

Când ne e ceva de ajuns?
 
De multe ori,
cuvântul și tăcerea sunt
Macaz pentru acel suflet
Așezat în palme –
Creație plăpândă a iubirii,
Supusă aceluiași refren,
Iubindu-l și nedorind să-l schimbe
În zborul său în tandem.