ALCHIMIE

Nu-ți spun nimic,

Cu spatele lipit de peretele rece,
Privindu-ți atât de aproape ochii;
Ar fi prea multe,
Și prea fără rost,
Irosind, deci, timp prețios
Pentru a pricepe ce e
și ce n-a fost.
 
Cu coada ochiului zăresc
Printr-un colț al ferestrei -
Soarele-n apus, pe un cer croit parcă
Doar pentru ale noastre suflete,
Cu a lui lumină sângerie
Să ne mângâie,
întunecimea minților să o alunge,
În adâncul pământului.
 
Spre final de zi, inima mea
zace atât de aproape de a ta,
Încât bătăile lor zguduie tavanul;
Eu nu-ți spun nimic,
Și nici tu mie,
Pentru că totul e limpede de-acum:
Suntem legați trupește
printr-un mistic pământesc,
Și de spus,
Ar fi prea multe,
Căci azi noi suntem atât de mult...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 9-10/2023