TOAMNĂ, CÂND ÎMI VII

Simțiri scrijelite în rugină,
Promisiuni rostite în asfințit,
Ne-am reîntors pe cărările uscate,
În răsărit.

Sunt aici, în locul nostru, așteptând
Să-ți cuprind cu brațele mele
Tot ce ai veștejit, în aur transformând
Pașii mei, călcând pe acest pământ.
 
Azi noapte ți-am simțit mirosul,
Privind cerul înstelat, atât de măreț și
Atât de aproape de chipul meu,
Încât stelele și-au așezat lumina
Pe al meu piept.
 
Pe cea mai mare dintre toate
Am zărit-o mândră, șezând în Univers,
Privind când și când, ca o sfioasă,
În inima mea, mereu spre ea întoarsă.
 
Ți-ai luat haina în culori desăvârșite
Și îți cuprinzi natura precum o regină -
Din mers și pe mine și mă plimbi
Prin visele tale, împreunate cu ale mele;
 
Toamnă, când îmi vii,
Ne scrijelim împreună simțirile
Departe de ochii tuturor,
Pe cărarile uscate,
Să nu ne vadă nimeni...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 9-10/2023