TĂCÂND CU GLAS TARE

Ce mă fac eu cu atâta iubire?
Cum s-o înfrâneze sufletul, dacă simt că-mi dă pe dinafară?
Cum s-o țin în mine, dacă ea insistă să curgă, valuri, valuri și să acapareze, să învăluie, să protejeze?
Desigur că nu mi-a cerut nimeni să fac acest lucru până acum, însă de s-ar întâmpla vreodată, cum aş putea, oare?

Era doar o simplă întrebare, adresată mie în tăcere, în timp ce tu dormi și respiri cald spre gatul meu.
O întrebare care v-a rămâne fără răspuns, în urma timpului care trece...
Așa cum și eu îmi înghit cuvintele când te văd făcând primele lucruri „bebelușești” mai evoluate, cum ar fi să stai în funduleț.
Normal că am ras, că am plâns și că m-am bucurat; dar ceva în mine tace și înghite în gol. Probabil e inima de mamă - care te privește cum crești și asistă din umbră la fiecare gest al tău care trădează timpul, maturizarea ta.
Buzele îmi zâmbesc, ochii îmi lăcrimează, te iau un brațe și adorm cu tine.
Fie ce-o fi. Mă voi simți mândră mai târziu. Acum doar trăiesc clipa cu tine și o respir prin fiecare por.

Sursa foto:  http://webcultura.ro/emotie-de-toamna/