A TIMPILOR OPRIRE

Aerul dogoritor
Dintr-al vieții ritm nerăbdător
Mă oprește subit,
Să-mi vorbească deschis,
Privindu-mă în ochi,
Ca odinioară,
Oferindu-i sinceritatea
Din ai mei iriși,
Drept ofrandă.

El este Bărăganul,
Cu a lui cărare bătătorită,
Pe care cerul mi-a ghidat sufletul
Să o străbată,
Să se scalde sub cerul înstelat
În lanul de floarea-soarelui,
Apoi să ajungă fericit la mare,
Răspunzând chemării
De-a fi una cu ea,
Lăsând totul uitării,
Până în acel mâine
De atunci,
Creat de tine
Să mă asculți.

Dar cum timpul
a uitat să curgă,
Soarele a răsărit
tot în ziua de atunci;
Astfel trăiesc suspendată
în a timpilor oprire,
Iar tu, privind apusul
din ape adânci. 

FRUMUSEȚEA NU E EFEMERĂ

Privește cu atenție în jurul tău. Ce ți se pare că vezi? Ce simți?

Privește-te în oglindă. Ce părți din tine îți plac și pe care le-ai schimba? De ce te nemulțumesc acele părți din tine?

Apoi imaginează-ți cum ar fi dacă ți-ai oferi acea iubire necondiționată, menită să te facă cu adevărat o persoană fericită; de ceea ce ai nevoie, nu în exterior ar trebui să cauți. Cheia se află în mintea ta. Sufletul știe exact cine ești.

Cu ceva timp în urmă, aveam și eu un mic pergament în care îmi erau notate (în memorie) aspectele despre care aminteam mai sus – nemulțumirile - atât ale mele, personale, cât și chestiunile enervante în relațiile cu persoanele din imediata mea apropiere.

Apoi am dat cu capul de asfalt, cum îmi place să fac haz de necaz, și am înțeles că împlinirea acelor dorințe ar fi dus la crearea unui aspect fals, al meu, ca femeie, dar și a unei iluzii grosiere pe post de „spațiu de joacă”, în loc de ceea ce numesc azi viață. Fericire. Realitatea mea.

Concepția umană este cea care face diferența dintre posibilitățile pe care le avem la dispoziție. Imaginea pe care o percepi este creată de ochii prin care privești, iar mintea este cea care o comandă. Dacă mintea este antrenată să accepte că totul este frumos în jurul ei, atunci ochii îi vor transmite exact această informație. Și, dacă am înțelege asta, atunci am constata, fericiți, că frumusețea noastră nu este efemeră. Ea ne însoțește de la naștere, ne stă alături în transformările prin care trecem, ajungând în etapa bătrâneții și trece cu noi și peste pragul acesteia, revenind, după o vreme, în circuit, mai frumoși și mai evoluați.

Când folosesc termenul de frumusețe, nu mă refer doar la partea fizică ci, în mod special, la ceea ce emanăm din interior, prin ceea ce simțim, manifestăm și transmitem, urmare a stărilor și sentimentelor noastre.

Frumusețea, în sensul ei extins, nu este efemeră. Ea este perpetuă, prin evoluția noastră. Dacă ne-am permite să fim ceea ce suntem, am fi iubire și atunci am fi capabili să vedem și să simțim magia creației din care facem parte. Nimic nu este ascuns, totul este la vedere, numai ochi să fie pentru a vedea.

Credeam că sunt un efemer,
Până am dat cu capul de cer,
Și m-am trezit din visul din vis
În care m-am închis,
Crezând că dacă tac,
nimeni nu mă ascultă;
Dumnezeu, însă,
îmi cunoaște gândul
Dinainte de a-mi ajunge cuvânt,
pe limbă.

SURÂSUL MEU, ÎN OCHII TĂI

Nerăbdătoare, mă întind sub soare
Știind că pot închide ochii
Pentru o clipă de visare -
În care, în tril de privighetoare,
Ajung sub cerul nostru,
ce ne adăpostește eternitatea.
 
Îmi țin, în continuare, ochii închiși,
Pentru a inspira adânc mireasma din eter:
O combinație tentantă de ambră și portocală,
unite pentru totdeauna în sufletul meu.
 
Îmi fac curaj și mă uit la tine:
Ești atât de aproape încât, în astfel de clipe,
Prin pleoapele-mi întredeschise
Zăresc surâsul meu, în ochii tăi,
Purtând pe buze aromă de caise.

Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/contur-silueta-senzualitate-senzual-9443299/