TRANDAFIRII SĂLBATICI

 

Câte poeme nu s-or fi scris
Cu dorul înfipt în spinii voștri,
Cu lacrimi de rouă printre petalele
Adunate mândre, sub bolta cerului,
Atât de departe nouă?
 
Senzație stranie parcă m-a-ncercat,
Zărind în sălbăticia unei case părăsite
Rozele roșii, prividu-mă sfidătoare,
Printre zăbrelele unui gard ponosit
Și totuși libere, atât cât să trăiască,
Să mai prindă un asfințit.
 
Mi-am întins mâna, legată la ochi,
Spre tabloul în care sunt personaj secundar,
Mângâind țepii rozelor, prin gard,
Fără frică, iubindu-i și pe ei
Din acea clipă.
 
La un moment dat,
Timpul își va lua tributul
Iar viața eternă
Va bifa încă un ciclu.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 6/2024

FLORI DE CICOARE

 

Șinele de tren trosnesc într-un macaz,
Apoi se lasă liniștea pe-nserat;
Se mai aude puțin din fluieratul său,
Înăbușit, în zare,
Bucurându-mi sufletul sfios
Așezat între florile de cicoare.
 
E un moment în care mă opresc din joc,
Cufundată în cerul adânc ce îmbracă câmpia,
Asistând abandonată la concertul broaștelor,
Susținut în tonuri grave,
De parcă s-ar sfârși viața, odată cu ziua.
 
Îmi sprijin creștetul deasupra palmelor unite,
Întinsă-n iarba caldă a nopților de vară;
Îmi e bine în îmbrățișarea brațelor ivite
Dintre florile de cicoare albastră.
 
Se aude din nou un tren –
Și oricât de mult iubesc a sa imagine,
Îmi spun că nu voi deschide ochii
Din vis să mă trezesc.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 6/2024

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/viitor-calea-ferata-pictura-mistic-8094245/

Am descoperit această melodie de curând și de atunci, o ascult aproape zilnic. Are ceva și mă bucur de acel ceva, pe care nu încerc să îl definesc. Legile Creației sunt simple. Priceperea lor e în inima noastră.

 

PURTATE DE VÂNT

 

Gingășie. Emoție. Frumusețe.  

Dacă cineva m-ar întreba
de' te cunosc,
Și dacă știu ce ți-ar face bine
să simți,
Aș zâmbi și i-aș spune, melancolic
- poate,
Că mai bine decât tine,
 trăind în acești timpi.
 
Am scris, de-a lungul vieții,
multe poezii –
Confesiunile mele,
îmbrăcate atent în versuri,
Ce apasă în profunzime,
precum nopțile lungi
Adânci și autentice,
lipsite de promisiuni.
 
Unele simțiri sunt sortite,
A rămâne amintiri netrăite,
Așa, ca un tablou neprivit
Sau ca un recital tot repetat,
Și abandonat în public,
după primele silabe...
 
Trec pe lângă noi clipe
atât de prețioase,
Iar noi ne lăsăm furați
de mediocritate și de neiubiri,
Fără a vedea, fără a simți că a trăi
– se poate.
 
Aș vrea să opresc aceste clipe,
Și în suflet să le țin,
Aidoma unor fluturi așezați
Pe un umăr dezgolit.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 6/2024

Să fie un strigăt, să fie o șoaptă, printr-o piesă minunată... ❤