ARIPI DE PLUMB

Tot ceea ce nu e
Devine plumb,
Ce-mi apasă suflul,
Transformându-mă mereu -
Și asta e bine,
 
Căci toate zac în mine,
Mocnind parcă la nesfârșit,
Ca un tăciune,
Ce ia foc în abis,
Și se stinge-n nemurire.
 

Dar tu porți teamă
În palmele tale,
Iar a mea absență
Devine-n gânduri prezență.
 
Eu sunt aici,
Pe partea senină,
Trăind în iubire;
Tu ești acolo,
În a lumii scânteie,
Ce iubirii se-nchină,
Fără să o simtă.
 
Printr-un strigăt mut,
Din bezna unui luminiș,
În a timplor muguri,
Geme surd,
Spre înaltul răsărit,
Femeia cu aripi de plumb.
 
Ar fi putut zbura,
De n-ar fi ales să cadă
În lumea ta.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2024

CÂNTECUL PRIVIGHETORII

 

Ploaia mătură tot,
Străzile și sufletele oamenilor;
Aleile pustiite de noi,
Se îmbogățesc cu frunzele căzute
Pe pământul rece,
Trecut prin torentul ce n-a întrebat
Ochii cui să nu-i înece
Cu lacrimi, de patimi.
 
În această goliciune,
Cu glasul său catifelat,
Cutremură liniștea nopții,
Zguduindu-mi puternic inima -
Poate fără să o vrea -
Cu a sa inocență.
 
Somnul, de mult alungat,
Se-ntoarce spre mine, încet,
Pe ale sale triluri,
Ce m-ajung prin fereastra deschisă,
Slăbindu-mi starea de veghe
Și tumultul de gânduri,
Ducându-mă acasă,
Prin ale ei cânturi înălțătoare,
Demne de o privighetoare...

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Privighetoare_ro%C8%99cat%C4%83

SINERGIE

 

Întunericul nu acoperă lumina,

Iar lumina nu îndepărtează bezna,
Așa cum vălul de mătase
nu ascunde iubirea
Și nici voința iubirii nu e
De a sfâșia draperiile negre, pline de colb,
Din confortul unui orb.
 
Dimineața privesc cu gingășie
Spre trupul ce poartă urma
Unei alte nopți de zvârcolire,
Iar când noaptea mi se așează-n brațe
Aș pune rămășag că va fi altfel,
De această dată, cum îmi promite,
Mângâindu-mă cu drag.
 
În suflet sparg clondir după clondir,
Ca mai apoi bucățile să le adun,
Una câte una, ca într-un delir,
Și printr-un ciob oarecare,
Să te zăresc, la întâmplare.
 
Poate că văd înaintea ta,
Peste brațele împotmolite în mocirle,
Că sufletul îți e însetat de apă vie
Și înfometat de deslușire.
 
Fii tu deasupra oricărui păpușar
Ce-ți conduce visul,
din taină și fără a pricepe,
Că sforile sunt mai fragile decât par
Și că se vor rupe când te vei sătura
Să sorbi cu lingurița același lichior amar.
 
În ceea ce mintea tinde să ascundă
Lumina tot își face loc să pătrundă,
Pentru a conviețui cu întunericul,
pentru o vreme,
Până când tu, cel ce ești cu adevărat,
Vei putea discerne.
 
Și atunci, prin filmul vieții,
Derulând amintire după amintire,
Va fi cât se poate de clară
A noastră sinergie.

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024

Sursa foto: https://www.freepik.com/premium-ai-image/black-white-image-broken-glass-with-word-broken-it_46796877.htm