„S-a dat ceasul cu o oră
înainte...
Really? Și eu am greșit cu ceva?!”
6.30 A.M. Creierașul meu răzvrătit spune că ar fi 5.30 de fapt,
și că locul meu ar trebui să fie încă în pat.
Privesc pe geam: ușor întuneric. O pojghiță subțire de
gheață tronează pe parbriz. Păr ciufulit, ochi cârpiți de somn... Why me, God?
Și tot în mintea mea, foarte activă de dimineață,
construiesc un răspuns, ca și cum Dumnezeu mi-ar răspunde amuzat: „Fii recunoscătoare, draga mea, pentru
zilele din viața ta. Îmbracă-te repejor, zâmbește, și fuguța la servici!”
Prepararea cafelei fiind un ritual îndeplinit (30 minute
mai târziu), în clipa în care am deschis ușa bucătăriei pentru a ieși pe
terasă, atitudinea mea potrivnică a fost uitată: răcoarea dimineții m-a
înviorat, liniștea mi-a umplut sufletul de pace și de bucurie, astfel că ceea ce
mi-a mai rămas de făcut, când am primit atât de multe, a fost doar să închid
ochii și să respir.
Evident, meditația mea nu a durat prea mult, pentru că
Samuel își savurase deja micul dejun și avea chef de joacă și de lingușit.
Brusc și dintr-o dată, ciorapii mei erau priviți cu alți ochi, parcă deveniseră
mai speciali, numai buni de agățat cu unghiuțele, iar halatul meu pufos de stat
prin casă parcă mirosea prea bine a lavandă încât să nu fie adulmecat la maxim
și chiar „gustat” pe alocuri.
Râdeam, râdeam și râdeam... În orice moment, orice om
care m-ar fi privit de dincolo de gard, fără să îl vadă pe Samu, ar fi văzut,
la ora 7 A.M., o femeie în halat, care ține în mână o ceașcă verde și râde. Ar
fi fost un tablou interesat, spun eu.
Ei, dar n-ar avea el de unde să știe că la picioarele
mele se afla un motan obraznic, întins pe spate, cu labuțele în sus, care și-a
proptit capul pe un papuc de-al meu și care mă privea cu niște ochi... de parcă
mi-ar fi cunoscut cele mai adânci taine.
Și toate acestea se întâmplau într-un decor în care
Soarele trimitea spre noi din ce în ce mai multă lumină, iar păsărelele voioase
și gălăgioase cântau din tot sufletul lor, dragele de ele!
Între gândurile mele meditative, cam astfel de „acțiuni”
au loc, dimineața... Momente care mă bine-dispun, involuntar.
Lucruri mărunțele, dar care pentru suflet valorează
nespus!
