Știi, eram chiar liniștită în ceea ce te privește. Desigur, auzeam de tine la tot pasul de ceva timp încoace, însă m-am culcat pe o ureche, crezând că armura mea te va face să dai înapoi, cum se întâmplă adesea cu mulți care ar fi tentați să mă cunoască.
Au contat prea puțin pentru tine părerea mea și faptul că nu sunt excesiv de sociabilă.
Ca un uliu de pradă, cu răbdare, ai așteptat.
Ești un exemplu pentru mulți bărbați care curtează o femeie. După mai bine de doi ani, a slăbit și garda mea de corp; sau, cel puțin, mi te-am scos aproape complet din minte. Mea culpa.
Desigur, am continuat să mă spăl la fel de des pe mâini, dar nu am mai făcut băi în spirt sanitar și am redus consumul excesiv de clor.
Mi-am văzut de viață, fără tine. Și ți-a fost ciudă rău, nu-i așa?
Eram bine-mersi pe un val mare și placa mea de surf era aparent stabilă. Radiam. Soarele îmi bătea din spate, apa oceanului strălucea în razele sale. Arătam precum o nimfă sfidătoare. Zâmbeam și îmi planificam sigură fiecare mișcare.
Asta până când, într-un anumit moment, nu știu dacă de slăbiciune sau, pur și simplu, pentru că așa s-au aliniat toate planetele din cosmos pentru tine, m-ai luat și m-ai izbit de toate gândurile, m-ai scuturat de ele și m-ai aruncat în pat, fără drept de apel. Mi-ai luat mințile și m-ai lăsat să zac acolo vreo două- trei zile care păreau interminabile, în care ai făcut ce ai vrut cu mine. Mare nesuferit! Ai venit cu tot pachetul și scoteai, meticulos, din troler-ul tău fiecare simptom. Uneori câte două, alteori pe rând.
Ai rămas cu mine și după perioada de foc și, în continuare, îți făceai simțită prezența la fiecare mișcare, obligându-mă să îmi calculez utilitatea fiecărei acțiuni - balanța se înclina mereu spre întoarcerea în pat cât mai rapidă și căderea în somnuri scurte, presărate cu tot felul de senzații.
Mi-ai dat frisoane, călduri și gânduri negre. În prezența ta, trebuia să mă țin de pereți. Apoi am început să pășesc și fără sprijinul lor, dar încă îmi suflai în ceafă: când călcam haine, când găteam, când încercam să respir aer, adânc în plamani, stand în curte și citind. Lucruri aparent banale, dar care mi se păreau atât de grele.
Îți tot aminteam că nu ți-am sfidat existența niciodată, ci pur și simplu nu am fost curioasă să te cunosc; cumva, ai început să ai milă și ai început să o lași mai moale, cu toate efectele tale. Te-am ajutat și eu să îți pui primele lucruri în bagaj.
Totuși, ca să nu te uit prea repede, m-ai lăsat fără gust și miros, deci mi-ai tras o lovitură sub centură; știai cât de mult îmi place să gătesc - aș fi avut timp acum, știi? Dacă erai și tu mai blând.
Desigur că știai. De aceea ți-ai și făcut așa ieșirea din scenă. Despre ce vorbim?
N-ai fost un domn prea mare cu o doamnă.
Ai profitat de slăbiciunea mea și te-ai instalat bine-mersi când gândul meu era departe de tine. Tu ai aplicat principiul Lăpușneanu.
Dar trebuie să recunosc că mi-ai reconfigurat traseul.
Când m-am crezut imbatabilă, mi-ai demonstrat că nu sunt și m-ai pus să vegetez și să îmi acord timp, cât să privesc în mine și să pricep niște lucruri peste care am trântit o pătură. Ai tu ceva profund în tine...
Acum, că am avut ocazia să fac curățenie, cât s-a putut, și că tu îți finalizezi bagajele și ești pe picior de plecare, nu pot decât să îți mulțumesc pentru că ne despărțim.
Sper să nu te mai întorci, căci mi-ai ajuns.
Ai fost o lecție, am priceput-o, deci batem palma și rămânem doi foști care nu vor să se mai vadă, da?
Sursa foto: https://www.istockphoto.com/illustrations/tango-dance
