TOAMNĂ, CÂND ÎMI VII

Simțiri scrijelite în rugină,
Promisiuni rostite în asfințit,
Ne-am reîntors pe cărările uscate,
În răsărit.

Sunt aici, în locul nostru, așteptând
Să-ți cuprind cu brațele mele
Tot ce ai veștejit, în aur transformând
Pașii mei, călcând pe acest pământ.
 
Azi noapte ți-am simțit mirosul,
Privind cerul înstelat, atât de măreț și
Atât de aproape de chipul meu,
Încât stelele și-au așezat lumina
Pe al meu piept.
 
Pe cea mai mare dintre toate
Am zărit-o mândră, șezând în Univers,
Privind când și când, ca o sfioasă,
În inima mea, mereu spre ea întoarsă.
 
Ți-ai luat haina în culori desăvârșite
Și îți cuprinzi natura precum o regină -
Din mers și pe mine și mă plimbi
Prin visele tale, împreunate cu ale mele;
 
Toamnă, când îmi vii,
Ne scrijelim împreună simțirile
Departe de ochii tuturor,
Pe cărarile uscate,
Să nu ne vadă nimeni...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 9-10/2023

ALCHIMIE

Nu-ți spun nimic,

Cu spatele lipit de peretele rece,
Privindu-ți atât de aproape ochii;
Ar fi prea multe,
Și prea fără rost,
Irosind, deci, timp prețios
Pentru a pricepe ce e
și ce n-a fost.
 
Cu coada ochiului zăresc
Printr-un colț al ferestrei -
Soarele-n apus, pe un cer croit parcă
Doar pentru ale noastre suflete,
Cu a lui lumină sângerie
Să ne mângâie,
întunecimea minților să o alunge,
În adâncul pământului.
 
Spre final de zi, inima mea
zace atât de aproape de a ta,
Încât bătăile lor zguduie tavanul;
Eu nu-ți spun nimic,
Și nici tu mie,
Pentru că totul e limpede de-acum:
Suntem legați trupește
printr-un mistic pământesc,
Și de spus,
Ar fi prea multe,
Căci azi noi suntem atât de mult...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 9-10/2023

PICIOARELE DIN DRESURI

Un buchet de raze calde
Ne îmbrățișează capetele,
într-a lor pogorâre spre noi;
Ploaia maschează lacrimile,
Desenând zâmbete,
prinse-n cununa iubirii
De care ne agățăm greoi.
 
O, cerule! pentru a fi auzită de tine,
Mi-am împodobit sufletul
cu cele mai pure sentimente,
Pentru a fi împrăștiate,
Sub formă de pulberi, deasupra lumii,
Apoi inspirate, prin pânza opacă,
ce ne-acoperă nările și ochii.
Ce bine ar fi, dacă ne-am zări,
în curgerea clipelor de aici,
în alte vremuri…
 
Îmi apar, în starea de veghe,
Imagini oarecare,
Cu atât de multe chipuri -
În trecerea lentă și obositoare
de la apăsare, spre zâmbet și împlinire;
Însă unul, dintre toate, îmi ia
Durerile și trăirile toate,
legate strâns sub funda
Unui buchet gingaș de lăcrămioare.
 
Despre ale mele stări sufletești,
Mai am să-ți scriu multe cuvinte,
Îmbrăcate, adesea, în versuri -
Precum  picioarele unei doamne fine,
Învelite în dresuri.
Cere-i inimii tale
Să te-nvețe să le asculți.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 9-10/2023